Alex Văsieș

CUM SĂ NU TE DOARĂ CAPUL

alex

Paradoxal, atmosfera relaxata il inscrie in categorie poetilor solipsismului: egoisti, individualisti, personalisti. Inteligenta lirica nativa si cultivată totodată îi dicteaza poetului necesitatea evitarii gesturilor de fronda si, contrar vârstei, poezia lui Vasies, e una ce reclama profunzime si nu, cum ar fi de asteptat, glamour.


Prin urmare, avem de-a face cu o poezie a „anti-manifestului“.


De asemenea, lipsa din constiinta poetului a oricaror elemente de natura politica, ideologica ori sociologica îl obliga sa-si concentreze atentia asupra altor aspecte ale realului, la fel cum lipsa viziunii istorice îl înscrie pe poet într-o logica a gândirii slabe.
Poezia lui Alex Vasies e o poezie lipsita de reverenta si solemnitate, o poezie pe care o citesti atunci când esti singur, fara sa o reciti. Poemele sale nu sunt saltarete, ba chiar dimpotriva – sunt foarte line, stabile, scrise cu polobocul. Ele pulseaza asemenea unor madulare separate de o constiinta slab conturata. Chiar daca te duce în locuri cu un decor, de regula, familiar, Vasies îsi pune amprenta, ce-i drept demasculinizata, aproape feminina asupra acestora – o lene vie, pacatoasa ce acapareaza totul. Desi e un poet „din lume“, poezia sa atinge uneori, pe lânga epiderma senzualitatii, si zone ceva mai înalte, precum ironia sau sarcasmul, mergând pâna acolo în a cocheta cu sentimentele unui tragic minor.

Astfel, „curajul“ sau poetic e defensiv, tulburat, fiindca n-are nimic de împartit nici cu realitatile societatii românesti, nici cu cetatile poetilor apartinând altor generatii. Vasies nu mai asteapta niciun fel de miracol, în fapt, ei nu mai asteapta nimic. Totul îi e oricum la-ndemâna. El refuza sa întinda mâna, fiindca aici, cititorul e cel care trebuie sa faca un pas înainte, sa fie empatic. În plus, debutantul nu are nimic de pierdut, ci doar o viziune de câstigat.
Un alt tip de expresivitate
Chiar daca e cotidian, Vasies pune pe silent lumea din jurul lui si o transcrie în cuvinte si scenarii mai mult sau mai putin tipice, vorbind despre sentimente umane bazale cum ar fi extazul, dorinta si angoasa, printre altele. Razbate, în volumul tânarului poet, dorinta de a povesti tot soiul de lucruri simple, banale, intime, fiindca chiar daca nu crede ca poezia poate schimba lumea, pare convins de faptul ca el se poate schimba, în mod definitiv, prin rememorare sau, mai degraba, prin constatare. Personajul „lovit în cap“ pare a fi un hoinar, un tip ce umbla teleleu (atunci când nu sta închis în casa), acel tip care „face foame“, nu greva foamei. Expresia lui se transforma într-o îngrosare artificiala caracterizata de un exces intelectual al re-naturalizarii prin fragmentare, ce duce la diminuarea spontaneitatii, dar si la inhibarea oricarei instinctualitati. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un personaj (dar si cu un poet) excesiv: prea gânditor, prea rational, analitic, un personaj care „pare“ a se trezi în mijlocul unor situatii si tablouri (urbane) în care domina senzatia de sfârseala.

Dependenta reala de anumite locuri si actiuni în care te poti recupera, te poti regasi pe tine însuti, e modalitatea prin care umanitatea sau, mai bine zis, viata de secol XXI poate fi si trebuie traita, fie în singuratate, fie prin raportarea la o anumita alteritate. Mai simplu, Vasies schiteaza, în paginile volumului sau, un „life-style“ plin de regrete, dorinte, ocazii ratate, tensiuni, aglomeratii, sentinte, concesii si obsesii. Chiar daca nu e o surpriza, se contureaza, în poemele bistriteanului, o pseudo-poetica a corporalitatii:

„Încerc sa-mi dau seama pe unde scapa viata,/ unde s-a surpat,/ de ce am ales mai mereu cu corpul.“, „Trebuie sa fie un grilaj înapoia casei ca sa-ti dai seama/ ce-i cu locul asta/ îmi pot strecura pumnul prin el, odata am apucat de dincolo/ un pui galben si ud am încercat sa-l trec în partea mea./ Pâna mi s-a înrosit pielea iaca si soarele complet“, „Acolo ma tavalesc/ unde mi-am tot lipit spatele e pata mare si întunecata“, „n-a fost ca si cum as fi strâns-o de gât/ pentru ca nu ne atingeam“, „as sta toata ziua si as lasa furnicile sa se desfasoare/ în parul de pe picioare. când ma ridic, soarele“, „apoi m-am spalat pe picioare“, „ma intimideaza în asa hal/ ca simt/ cum se întinde pielea pe fata“

Nu e de mirare nici faptul ca, în buzunarul interior al corporalitatii, dam, de aceasta data, peste zona intimă a fetisizarii sexuale, cu irizatii, nu o dată, S&M:

„Dupa câteva erori si câteva binare,/ ea îl masturbeaza cu picioarele – / prima lor proba.“, „am apucat-o de esarfa albastra si am strâns“, „Aproapele meu n-are de ce sa fie suspicios/ trebuie doar sa-mi maseze talpile“, „pliante porno“, „Respiram cu o punga pe fata/ pâna o simteam umeda“, „Dupa fetele cu dintii albi,/ dupa fetele cu sorturi care nu stau locului./ Fetele cu maieuri.“, „Se asaza turceste, ramân la vedere puful întunecat/ si linia feselor.“, „Seara, când intru-n casa în costumul de stupar,/ se lipeste de mine si o face în prag, cu pantalonii pe vine,“, „Adoarme cu un picior peste mine. Îmi strecor mâna-n boxerii ei,/ fac cercuri pâna-si revine.“

Obsesiv, Vasies se învârte, iată, în jurul unor motive, cel putin în aparenta, disparate: fum, soare, talpi.
Miscarea care nu se misca
O diminuare, deci, voita sau nu, a tuturor notiunilor care vorbesc despre ceea ce ar trebui sa semnifice titlul unui volum, „lovitura de cap“ tradeaza un poet cu capul pe umeri si nicidecum un visator, un boem „cu capul în nori“. Cu exceptia unor splendide imagini ale absenței, putem vorbi, la modul general, de o înlocuire absolut superba a imaginilor cu actiunile ori miscarile însotite de scurte incizii verbale: „Nu am nevoie de nicio miscare“, „Într-o zi voi sparge usa, într-un costum alb,/ impecabil, împartind cadouri/ în stânga si-n dreapta.“, „acolo ai lovit-o în cap si ai tras-o de par/ Ai luat pumnul de pamânt si l-ai maruntit/ ai zis hai fetita“.

Ultimul citat face parte, îndraznesc sa spun, dintr-unul din cele mai expresive poeme ale volumului, remarcabile fiind si „Persana“ sau „La masa saracilor“. Chiar daca nu stim deocamdata când, dar stim, cu toate astea, ca Alex Vasies va ajunge „acolo“ si va fi primul, fiindca, nu-i asa, el este deja „capitanul america al generatiei“ lui Radu Nitescu.

alex-vasies-lovitura-de-cap_coperta.indd

Alex Vasies, Lovitura de cap, Editura casa de pariuri literare, Bucuresti, 2012.

Cultura literară | NR. 404 din 2012-12-27.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s