Radu Nițescu

radunitescubanner

Pe dublă frecvență

Poezia, ca poeții, e din ce în ce mai tânără. Se pare că poezia româna contemporană „suferă“, în ultimii ani, un proces sau o „operație“ estetica de (re)întinerire. Fenomenul nu e, nici pe departe, unul nou. Să ne aducem aminte doar de un asemenea episod faimos, cel al perioadei anilor ’50 – ’60 (SUA), când, cu gesturi total neceremonioase, tineretul urca pe scena cultural-artistică a lumii și nu numai – protestele și miscarile contestatare având rațiuni dintre cele mai diverse: politice, economice, ecologice, rasiale, educaționale – solidaritatea acestor revoluționari ori contraculturali constituind trăsătura (poate) cea mai relevantă a „epocii“.
Un volum inegal
Dacă poezia lui Alex Văsieș e una ce reclamă empatie din partea cititorului, lectura poeziei lui Radu Nițescu necesită nu atât empatie, cât rabdare. Contrar așteptărilor, poemele lui Nițescu trebuie citite cu insistență, impolitețea lirică și obscenitatea frazarii mușamalizând un strat de semnificație mai subtil, care nu vrea doar să epateze. Văsieș miza, în vederea producerii unor efecte imagistice, pe static, pe o anumită pasivitate. În raspar cu „căpitanul america al generației“ sale, Nitescu e, voit sau nu, ceva mai subversiv. Chiar dacă e natural ca un poet tânar să parieze pe șoc sau provocare (și Nițescu o face fară să stea pe gânduri), autorul lui „Gringo“ mizează, după cum vom vedea, (și) pe altceva.
Diferențele, extrem de mari, dintre cele cinci părți ale volumului se datorează diferitelor voci pe care le adoptă tânarul poet, asemenea unui ventriloc. Idiosincraziile țin de atitudinile, de tonurile, temele și registrele adoptate și descrise. Să precizam totuși că nu avem de-a face, sub nicio formă, cu o poezie „polifonică“, ci inegală. Un lucru e cert: Nițescu crede în propria voce, oricare ar fi ea, și vrea, cu orice preț, ca ea să-i fie nu doar auzită, ci și ascultată. Aspirația în sine nu e puțin lucru pentru un debutant, însa, din păcate, morfologia însăsi a micului volum impune un oarecare „zapping“; derularea, destul de alertă, a poeziilor face ca ele să-și piardă, într-o primă fază, relevanța și sugestivitatea.
Un gringo, un nitescu
Cine e acest gringo? În esența lui, Nițescu se auto-definește ca o instanță poetică disruptivă, cu statut de gringo, adica un american, un străin, pâna la urma, ce vine dintr-un spațiu cultural diferit. Astfel se explică incapacitatea autorului de a plonja direct în miezul simțirii poetice, la fel și caracterul circular al volumului; începutul și sfârșitul au rolul unor introduceri, al unor inițieri în spatiul și spiritul literar-artistic american (care, pentru autorii tineri, se dovedește a fi, nu o dată, de sorginte ginsbergiană), respectiv rolul de a întregi această ramă explicativ-justificatoare.

Iata versurile primului poem, podul brooklyn:

„…am dreptul la cautarea fericirii/ de pe podul brooklyn unde au murit douazeci cautând fericirea pâna pe/ salteaua mucegaita a unui adapost social din lower east side odata/periferia saracilor … da am un fiu cu o curva fiul meu are dreptul la cautarea fericirii/ fiul meu are o punga cu iarba o arde ziua în east village cântând pentru/ bani cu sam“, etc., si versurile ultimului poem, ce trimit, prin utilizarea excesiva a unui pivot structurant, la celebrul Howl: „tie care te pisi pe capace de wc si peste cincizeci de ani vei scrie despre asta/ tie minte bolnava meridian al fetisurilor/ acest fetis murdar/ tie care ai împânzit zidurile oraselor cu scârnavie/ tie care furi pahare de shot-uri din cluburi si le asezi sub fereastra cladind/ noua ordine mondiala/ tie care vei scrie povesti pentru copii pe pachetele de tigari urmarind cu/ privirea mersul mamelor scheletice/ tie care esti atât de singur îti spun“.

Ce anume încadrează această gringoladă? După cum ziceam, voci: expresive, naive, puternice, slabe, patetice, penibile, arogante, supărătoare, comice, plângărețe. Primele patru poeme se mențin pe aceeași linie cu tematici americane, locurile „noului continent“ fiind asociate, înca de la început, cu mediul, prin excelență, al libertății (de expresie sau altfel):


„as vrea sa merg în new york cu poetul alexandru vasies/ capitanul america al generatiei mele/ sa ne schilodim simturile pe capul libertatii/ umbrele noastre sa aiba picioarele în apa“.


Prima voce, cea a copilului, schițează, figura tatălui. Pe de o parte, un tată protector își dirijează și „sfătuieste“ fiul („ba/ sa nu cumva sa te îndragostesti de fata asta/ sex da/ dragoste nu/ altfel se împute treaba“), iar, pe de altă parte, el pare să devina sursa unei reale terori, redată, uneori, în mod direct: „pentru ca o ciuma suntem toti fiule/ eu stiu ca într-o zi/ o sa ne împrastiem peste tot/ ca sobolanii“.  Aceeași voce e responsabilă si pentru conturarea unui univers al copilului: naiv, inocent și primitiv. În acest sens, exemplare sunt poemele „între crânguri“ și „din nou între crânguri“. Frazările și cadențele amintesc aici de poveștile pentru copii, dar și de pildele biblice: „întâia oara batrânii erau albi/ cum sunt batrânii“, „a doua oara a fost la fel:/ batrânii albi/ cum sunt batrânii“ sau „Cu adevarat cu multe fete m-am întâlnit azi,/ fete pe care le stiu de mult sau abia cunoscute…“. Tupeist, tânarul poet se joacă cu convențiile și cu defazarea dintre expresie și conținut, dar și dintre ațteptări și iluzii. Marșând în continuare pe arhaic, Nițescu face apel până și la procesul adamic de numire: „când vedeam un câine/ spuneam/ câine/ alteori/ alergam cu desene la tine/ strigând/ uite un paralelipiped“, cuvântul fiind, e limpede, elementul generator, la limita, în concurenta cu ratiunea: „ma sperie gândul/ ca mama n-a fost primul meu cuvânt“.

Cea de-a doua voce e cea a poetului, adultului. Vom evita să o numim vocea de maturitate. Chiar dacă uneori seamană cu Vasies, Nițescu reușește încă din titlurile poemelor să reunească, cu simplitate, un element natural, real, material, palpabil, cu unul abstract, teoretic, psihic, invizibil și să producă imagini pe cât de modeste, pe atât de sugestive: „casa eventuala“, „pe capul libertatii“, „gândul de noapte“, „gunoi al mintii“. Să cităm dintr-un poem relevant în acest sens (cântec 2.1): „în magazia din spate, deci,/ m-am apucat sa construiesc o nava … si când toate razboaiele de aici se vor termina/ ce-ar fi sa o luam spre cea mai îndepartata stea“. Nițescu îngroașă realul, sapă în real până tâșnește un gheizer de fantastic (științifico-fantastic, nu fantasy sau fantezie). Alteori, realul vieții se transformă în absurd, în ridicol sau penibil, poetul mizând pe o formă simpatică de autism: „asemenea ocazii/ nu se lasa/ în voia întâmplarii/ chestia e/ ca nu stiu/ ce brat al scaunului/ mi se cuvine“.
Cele mai bune sunt poemul numarul (10) și „ziua a treia. manechinul“. Aici rezidă substanța poetică a întregului volum: „în doua mii doispe o sa ne iubim grozav/ pâna când între coapsele tale se va deschide o falie/ si penisul meu va fi înghitit de puhoiul de lava“ si „cu timpul mâna mi-a devenit priceputa/ ceilalti ma priveau cu mirare îmi spunea/ Arhitectul/ faceam diferenta între un vagin de optspe de douasicinci sau de patruzeci/ oricine trebuie sa faca asta“. Hiperbolizarea, privirea prin lupă, caricatura și grotescul sunt instrumentele pe care Nițescu le stăpânește la perfecție. Exagerarea, căutarea universalului în particular și transformarea personalului în general, precum și o fină tușă de ironie constituie trăsăturile de bază ale poeticii sale. Iată, deci, natura histrionică, „americanofilă“ a acestui gringo. Pe viitor, poetul ar trebui doar să-și acordeze influențele exterioare la una dintre interioritățile sale, astfel încât ele să se afle mai des pe una și aceeași frecventă.

radu-nitescu-gringo_coperta.indd

Radu Nitescu, „gringo“, casa de pariuri literare, Bucuresti, 2012.

Cultura literară | NR. 410 din 19-March-2013.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s