Republica burselor

Terry Eagleton

Intelectuali născuți în jurul lui 89, contingentul democratic. Tinerii, adică. Cei care încă au acces la burse. O generație al cărei caz de conștiință se suprapune certificatului ei de naștere. O generație a tranziției continue. Iată stigmatul social și politic al unei promoții care n-are nevoie de un nou scandal. Oricât de diversificată estetic, generația noastră nu mai poate ignora problematica lumii contemporane ca lume politică. Majoritatea criticilor acestei generații (ori a unei generații apropiate) sunt și autorii unor articole social-politice (vezi doar grupările CriticAtac ori La Punkt). În fața măsurilor luate de guvern, în fața prejudecăților aflate, pe scurt, în contradicție cu simplele valori umane, avem norocul de a fi o generație care poate și trebuie să-și spună cuvântul atunci când libertățile umane sunt puse în primejdie. Așa cum se întîmplă acum. De zece ani, vreau să zic. Vorbesc, din nou, despre criza și asediul sub care se află științele socio-umane. În special filosofia și studiile literare. De la Socrate, la Montaigne, de la Sainte-Beuve la Terry Eagleton, critica a fost, este și va fi înțeleasă ca o formă de interogație a modurilor în care putem să trăim mai bine.


Nu ne sugera Socrate că filosofia e, mai mult decât orice, arta de a duce o viață împlinită, atunci când ne îndemna să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine? Nu-și făcuse Montaigne un crez din știința îndoielii ca soluție în fața problemelor de zi cu zi? Ce e Port-Royal-ul dacă nu o încercare de a înțelege societatea franțuzească? De ce s-ar avânta Terry Eagleton în discutarea unor chestiuni (religie, ateism, sensul vieții) care, în aparență, nu-l privesc?


Instituționalizată la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, critica literară a devenit o critică universitară. Nu a fost întotdeauna așa, însă corporatizarea învățământului și a profesorilor, precum și instituționalizarea ziaristicii au transformat, de-a lungul timpului, fața criticii literare, obscurizând, încetul cu încetul, scopul real al dialogului critic. Să mai adăug și dezastrele teoretice a celei de-a două jumătăți a secolului trecut. Deconstrucția, psihanaliza lacaniană, tot ce intră de la Deleuze la Lyotard sau Baudrillard, nimic nu părea să cadă în afara închisorii textuale postmoderne. Evident că tendința generală (una care la început l-a bucurat pe Todorov) era de a separa apele, lumile – de a separa, adică, câmpul literar de peisajul societal. Nici nu mai pun la socoteală ignorarea bunului simț al cititorului de rând. Literatura și studiul literar aparțin mulțimii.

Humanities-Graph-01

Să dăm cezarului ce-i a cezarului. Noile direcții de cercetare trebuie îndreptate și asupra celor neinițiați. Știm prea multe și prea bine. Să ne îndreptăm îndoiala, să o facem democratică, cum au făcut Moretti, Damrosch, David, Sutherland și alții (Și nu, a face pe ideologul deștept prin practicarea analizei discursului în ce privește declarațiile politice nu reprezintă o soluție).

Humanities-Graph-02


Dacă vrea să-i meargă bine, studiul literar trebuie să renunțe la pretenția, la obsesia modernă de a deveni o știință exactă. Și e clar, fraților, că nu Teoria a împiedicat știința literară să devină obiectivă, ci literatura însăși. Dacă ar renunța la ambiția stupidă de a se adresa, ISI, unei comunități științifice, studiul literar n-ar mai fi amenințat cu dispariția, odată la cîțiva ani. Vechile ei atribute, precum și beneficiile criticii literare ar redeveni clare ca bună ziua pentru toți, de la politicieni la cei care vînd bilete la ghișeu.


Criticați, bursieri, orice, numai criticați!

Jules

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s