Adrian G. Romila

Adrian G. Romila, Mici schimbări în viață, Editura Charmides, Bistrița, 2016.

Mici aventuri real-imaginare

ARTICOL INTEGRAL – REVISTA TIMPUL

Doctor în antropologie și folclor, Adrian G. Romila e unul dintre cei mai originali și mai provocatori prozatori ai ultimilor 6-7 ani. Absolvent al literelor ieșene, autorul debutează în proză cu romanul În drum spre sud. Roman de aventură (Editura Brumar, Timișoara, 2012), pentru care primește premiul Uniunii Scriitorilor din Iași. Selecții din acest volum apar în Anthology of Contemporary Prose from Iași(FILIT, 2013). Premiul pentru debut l-a primit însă (tot din partea USR-ului ieșean) în 2009, când publica, la Editura Timpul, volumul Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie. În 2010, scriitorul (născut în ’74 la Piatra Neamț) le propune cititorilor o colecție de eseuri literare: De-a dragostea și drumul. Stații de lectură (Editura Eikon, Cluj-Napoca). Nu după mult timp, editura Tracus Arte îi tipărește prima colecție de proză scurtă, intitulată Radio în zăpadă (2014), urmată, după doar un an, de întoarcerea scriitorului la forma literară a debutului: Pirați și corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Editura Cartea Românească).

Noua lui carte, Mici schimbări în viață (Editura Charmides, Bistrița, 2016) – îndrăznesc să spun, cea mai bună de până acum – se impune atât prin poveștile fascinante pe care le spune, cât și prin rafinamentul tehnicilor folosite. Eficiența strategiilor narative e ranforsată nu doar de estetica cinematografică preponderent folosită, ci și de pregnanța montajelor unor episoade semnificative (așa cum bine arată și tiltul) din viața actorilor săi. Acțiunea alunecă, nu o dată, în piste de lectură metafizic-parabolice, astfel încât, de la suav la scabros, Romila acoperă majoritatea categoriilor literare ce au capacitatea de a transforma cele câteva pagini de proză scurtă în mici bijuterii epice. Nu mulți sunt azi scriitorii cărora să le reușească asemenea performanțe, cu atât mai mult cu cât impactul acestor „nuvele” mizează pe alegorie. Oricum, proza scurtă a câștigat, în ultimul timp, foarte mult teren în urma eforturilor unui Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Florin Iaru.
De remarcat și modul absolut surprinzător în care Romila reușește să convertească tradiția în avantajul său, cu toate că – așa cum ne-a arătat deja – are la degetul mic toate trucurile recuzitei postmoderne. Revalorificarea inteligentă, așadar, a cărămizilor modernismului înalt (stilul indirect liber, personajul reflector), unde calofilia merge mână în mână cu realismul detaliilor, e completată de capacitatea sa de a crea personaje și dialoguri verosimile. Nu e hazardat să afirm că talentul său e întrecut doar de postura iconică (imediat recognoscibilă) pe care el însuși și-a creat-o de-a lungul carierei sale. Având câteva tematici recurente, povestirile conțin observații pe cât de amuzante (sarcasmul nu îngheață niciodată în pură critică ideologică), pe atât de înfiorătoare și, cu toate că unele încheieri nu sunt suficient de conclusive, un bun management al momentelor culminante rămâne unul din punctele sale forte. Nu de un simț al tragicului ține dramatizarea, ci, mai curând, de un sentiment al ghinionului providențial.
Două sunt aspectele care definesc întreaga operă a redactorului revistei Conta. Mă refer, în primul rând, la o bună cunoaștere a teoriilor imaginarului (pe direcția Gaston Bachelard – Gilbert Durand – Jean-Jacques Wunenburger) și, în al doilea rând, la o spectaculoasă instrumentare a limbajului psihanalitic (pe linia Sigmund Freud – C.G. Jung – Jacques Lacan). Să nu mai spun că, fiind un adevărat devorator (și, deci, un bun cunoscător) al romanelor de aventuri și, în special, al literaturii marine, scriitorul nemțean are toate premisele succesului la îndemână. Redau aici un singur fragment care surprinde, cum bine notează Doris Mironescu pe ultima copertă, „realismul magic al lui Voiculescu și minimalismul psihologic al lui Raymond Carver”: „Duminică dimineața Max ne-a trezit cu un lătrat insistent, am ieșit în pijamale, pe cardac, încă somnoros. Câinele privea fix, undeva, în iarbă, se înțepenise încordat pe picioarele din spate, își ridicase urechile în vârful capului, atent, și lătra, lătra teribil. Ne-am apropiat, să vedem. Era iepurele vecinului, ușor speriat, cu boticul negru, fremătând, cu ochii mari, pătați cu alb pe cornee. Îl privea țintă pe Max, gata de fugă, i se ghiceau bătăile inimii, prin blăniță. A zbughit-o când am vrut să-l iau de acolo, s-a strecurat printre scândurile gardului și s-a pierdut undeva, pe dealurile din spate. Nu l-am mai văzut nici eu, nici proprietarul său, vreodată”.

Romila e un prozator care nu trebuie ratat.

coperta-1

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s