Bring Ianuș Back!

fqlccr-pg_17_alex-ciorogar

Mereu teribilist și escatologic, Ianuș își traduce metehnele printr-un calvar al figurilor canonice. Zdrobit de învățături teleologice, pe de o parte, și capcanele notorietății, pe de alta, autorul pare să-și fi pierdut conștiința direcției, putem presupune, pe măsură ce poezia sa și-a risipit valențele expresive. Îmbinând propaganda cu preaslăvirea siropoasă, înfocarea genuină a discursului cu restricțiile prozodice, ironia cu proteismul, Marius Ianuș e, totuși, un poet veritabil. Sau cel puțin a fost. Și asta fiindcă, odată cu Integrala Ianuș (Editura Garofina, 2016), autorul pare să-și fi nimicit și vechile producții printr-o combinație stranie de autodafe și autocenzură.

„Sper că vă dați seama că nu cel care rostește de mai multe ori într-un text literar «România» sau «doina» sau «măicuța» este cel mai important creator de limbă, cum sper că vă dați seama că nu mai poate fi astăzi, cel mai bun scriitor. Limba română este creată, acum, de Adrian Schiop, din hip-hop, de Ionuț Chiva, din limbajul schizofrenicilor […] de poeții tineri, îmbinînd ironic, desigur, discursuri de crainici radio cu versetele parveniților” (revista Fracturi, anul 1, nr. 1, ianuarie 2002). N-o să mă pun acum să număr, dar sper și eu că Ianuș realizează cât de cinică apare acum această profeție autoîndeplinită. Are dreptate, limba română e creată, în continuare, de Adrian Schiop, de hip-hop, de Ionuț Chiva și de tinerii poeți, dar, așa cum bine notase, nu de cel care rostește azi de cele mai multe ori într-un volum de poezie „măicuță”, „doină” sau „România”.

Până când noile texte semnate de Marius Ianuș – și mă refer aici la tot ceea ce a publicat după Ștrumfii afară din fabrică! – nu vor fi integrate în circuitul instituțiilor noastre literare, mă tem că va trebui – cu bucurie ori cu părere de rău – să recunoaștem nu doar faptul că acesta rămâne unul dintre singurii fracturiști autentici de azi (fiindcă scrie, în continuare, așa cum trăiește), un ultim reprezentant, oricât de eretic, al literaturii angajate, ci și singurul scriitor contemporan care a reușit, iată, timp de aproape 20 de ani să mențină intact idealul avangardiștilor dintotdeauna: acela de a respinge o tradiție și, totodată, de a nu fi imediat asimilat aceleiași culturi.

Citind invers argumentul, nu cred că greșesc atunci când afirm că existența, reală ce-i drept, a unui Ianuș de-atunci („Iar în poemele mele nu va ninge niciodată/ așa frumos ca în realitate/ în aprilie, la Brașov// În poemele mele nu vor apărea niciodată/ becurile portocalii de pe stâlpi,/ așa cum sunt// Și cerul tulbure, mov-cenușiu/ Camioane înotând prin zăpadă,/ ieșind din oraș”) și a unui Ianuș de-acum („Măcuița Domnului, ajută-mă în toate,/ dă-mi acea libertate de dincolo de libertate,/ alungă satana din preajma mea, vindecă-mi sufletul/ și mintea cea nemernică și întreg trupul.// Măcuița Domnului, nu mă lăsa!/ Diavolii se joacă în multe feluri/ cu mintea mea!/ Ajută-mă, ca să mă pot vindeca.// Atinge-mă cu o rugăciune!/ Salvează-mă cu un sărut!/ Fă-mă bine!/ Ridică-mă de unde am căzut!// Umple-mi inima cu Duh Sfânt,/ dă-mi binecuvântarea ta…/ Rupe-mă cu totul de pământ/ și nu mă lăsa!// Măicuța Domnului, nu mă lăsa!”) e departe de a invalida această stare de fapte, astfel încât mă văd nevoit să constat că, deși estetic și ideologic vorbind ultima sa etapă e calitativ nulă, autorul Manifestului anarhist are toate șansele – oricât de paradoxale – de a deveni (dacă nu e deja) cel mai bun poet „creștin” de azi. Ceea ce ne demonstrează, în plus, creatorul fracturismului e, suficient de ironic, că între sinceritate (sau autenticitate) și valoarea textelor literare nu există, în fapt, absolut nici o legătură, dovada cea mai clară constituind-o tocmai versurile sale religioase, care, deși rămân leale manifestului din ’98, nu fac altceva decât să trădeze infidelitatea față de celebritatea autodistructivă a propriului lor autor.

Sunt ferm convins – și o spun cu părere de rău – că noile cuvinte semnate de Ianuș (unul dintre cei mai talentați douămiiști, s-a tot spus) nu mai provoacă nici un gând ori nici un sentiment în rândurile celor mai valoroase nume ale generației mele (și nu numai).

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s