Radu Pavel Gheo – străin în țară străină

Istoria literară de la Herder la Rousseau

Radu Pavel Gheo, Străin în țară străină. Literatura română și granița identitară în proza Hertei Müller și a lui Andrei Codrescu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2017.

Text apărut în Revista Steaua, LXIX, nr. 4, 2018.

 

 

Se poate observa destul de ușor că, în extrema noastră contemporaneitate, studiile literare românești au reușit să se alieze curentelor de cercetare occidentale, dovedind că discursul literar autohton are șanse reale de a se integra în mod profitabil și, de ce nu, onorabil, în circuitul cultural mondial. Puțin defazat se arată în acest sens efortul lui Radu Pavel Gheo care își propune, destul de bizar, nu deschiderea unor figuri locale către angrenajele planetarismului, ci, din contră, indigenizarea unor prozatori cu reflexe identitare sau, mai exact, recuperarea unor nume deja renumite pe meleagurile străinătății alienante și reintegrarea lor în perimetrul retro-generativ al literaturii române.

Proiectul se salvează, totuși, prin aceea că face corp comun cu lucrările „tradiției” noastre demitologizante inaugurată de Mircea Martin și prelungită apoi de Eugen Negrici ori  de Ion Simuț. Plecând, așadar, de la problematizarea conceptului de istorie literară, autorul ajunge să interogheze însăși înțelegerea ideii de identitate națională, depistând nu mai puțin de patru criterii de constituire a literaturii naționale: lingvistic, etnic, teritorial și cultural. Dacă primele două fac parte din modelul herderian al națiunii, cele din urmă aparțin modelului rousseuist. Folosind criteriile enumerate, autorul investighează modul în care majoritatea istoriilor și a dicționarelor literare românești definiseră, atât înainte de 1989, cât și după schimbarea de regim, noțiunea de literatură națională sau, inversând argumentul, felul în care anumite principii cu încărcătură ideologică fuseseră utilizate în procesele de construcție a tipologiilor național/iste.

Ceea ce înseamnă că, în funcție de criteriul ales, se poate vorbi nu de una, ci de mai multe literaturi naționale. De unde miza cercetării părea a fi relativ minoră, ambițiile autorului se adeveresc, în fapt, a fi de-a dreptul paradigmatice. Și asta pentru că, în ultimul capitol, Radu Pavel Gheo ajunge să contureze un veritabil model de istorie literară. Pentru a-l parafraza pe Latour, aș spune că, în subtextul analizelor sale, autorul își propune să demonstreze că literatura română a fost dintotdeauna transnațională sau, dacă vreți, că aceasta nu fusese niciodată (doar) națională. Paradoxal e însă faptul că, așa cum freudienii văd peste tot complexe oedipiene ori așa cum marxiștii identifică pretutindeni lupta de clasă, și Gheo ajunge să scoată la iveală—fie că e vorba de motive, referințe ori aluzii culturale—exact ceea ce și-a propus: românitatea textelor celor doi autori. Și asta fiindcă, oricât de mult s-ar fi străduit s-o relativizeze, însăși ideea de națiune rămâne cea care-i dirijează close-reading-ul. Astfel, într-un soi de comparatism vicios al influențelor, ipotezele lucrării sale sunt confirmate numai pentru că—împotriva deschiderilor pe care le operează—adevăratul obiect al investigației sale rămâne „vechea” cultură națională.

Fapt ce nu exclude, totuși, ingeniozitatea de care dă dovadă atunci când formulează sintagma „apartenenței prin respingere”, sintetizând ansamblul oximoronic al strategiilor prin care autoarea de limbă germană refuză cristalizarea oricăror relații între identitatea sa personală și cea socială. Cercetătorul stabilește, fără doar și poate, că literatura Hertei Müller nu se dezvoltă decât în urma unor crize existențiale și că distanțarea joacă rolul, deloc surprinzător, de fidel catalizator al „întoarcerii acasă” (reveniri, bineînțeles, imaginare, spre deosebire de concretețea călătoriilor codresciene). Dincolo de sublinierea „ambivalenței constitutive” (termen preluat de la Sanda Cordoș), autorul procedează și la cartografierea geografiilor conturate de așa-numita „dublă privire a străinului” ce face pandant cu viziunea lingvistică la rându-i îndoită. De remarcat, în această privință, observația conform căreia construcția narativă reprezintă o problemă de montaj sau de reprezentare a sensibilului, acolo unde, în ciuda desuetudinii lor, Gheo semnează, totuși, câteva dintre cele mai captivante pagini de critică tematistă ale ultimului deceniu românesc.

Acolo unde Herta Müller refuză orice identitate, Andrei Codrescu pare să adopte un alai întreg de identități alternative. Dacă în capitolul dedicatei autoarei de limbă germană Gheo își dăduse măsura talentului critic, aș spune că finețea cu care recompune migrațiile lui Codrescu nu sugerează altceva decât faptul că radiografierea acestor circumvoluțiuni ar putea constitui materia primă pentru un viitor roman desprins din sfera life-wrinting-ului, à la David Lodge. Și știm bine că repertoriul romanesc îl recomandă. Mai curajos din punct de vedere critic se dovedește în părțile de final, căci numai acolo își probează abilitățile de sistematizator: disoluția frontierelor cultural-politice, transculturalismul și rescrierea ideologică a canonului literar (cu toate că aș avea unele rezerve privind modul în care autorul distinge între aceste noțiuni) sunt doar câteva dintre principalele cauze ce au condus—ne asigură Gheo—la posibilitatea reconsiderării unor „autori de interval”, precum Müller și Codrescu, la fel cum factorii culturali gravitaționali, existența superpoziției și a granițelor fluide reprezintă nu doar elementele ce au favorizat elaborarea unei imagini coerente privind interstițiile globale ale literaturii naționale, ci și câteva dintre cele mai convingătoare invenții conceptuale.

Deși studiul rămâne în mare parte redundant și, culmea, stângaci în formulări, sunt absolut convins că, de aici încolo, orice cercetare asupra literaturii „române” va apărea pur și simplu incompletă dacă nu va reuși să integreze în ansamblul demonstrațiilor sale proteismul și fluiditatea noilor construcții identitar-naționale de care dă seama Gheo aici (veritabile prolegomene ale unui viitor proiect civic-rousseuist), cu atât mai mult cu cât spețele discutate apar simptomatice nu doar pentru situația autohtonă, ci, mai curând, pentru statutul istoriei literare în epoca globalizării digitale.

Strain-coperta

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s